Miercuri, 22 Februarie 2012
Mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
Luca 17.27
În mai 1902, cu ocazia sărbătorii Paştilor, acei oameni au folosit aceasta ca pe o ocazie nemaipomenită, ca necredinţa şi destrăbălările lor să-şi arate colţii. La ora hotărâtă, o bandă de lăutari a deschis drumul. A urmat un bărbat voinic purtând o cruce, pe care guiţa de moarte un porc răstignit. Câţiva actori deghizaţi în preoţi, cu sticle în mâini, cântau cât îi ţinea gura o litanie veselă. Gloata, o mare nesfârşită, le ţinea isonul în cascade de râs. Ce zi a nebuniei omeneşti!
În 7 mai, vulcanul de pe insula vecină, St. Vincent, a erupt cu un tribut de aproape două mii de victime. În insula Martinica totul părea liniştit. Era liniştea dinaintea potopului. Seara a sosit guvernatorul cu soţia şi a dat asigurări că totul este în ordine. În dimineaţa zilei de 8 mai, pe când oraşul dormea, după o noapte de chefuri şi orgii, la ora 7:59 un şir de explozii teribile a curmat liniştea. Un nor incandescent de gaze vulcanice la 700 grade Celsius s-a prăvălit peste oraş. În numai trei minute, toţi cei 30.000 de locuitori şi vizitatori din capitală au fost fierţi de vii. Cei care şi-au făcut drum spre mare au murit în apa fierbinte. Oraşul s-a transformat într-o mare de flăcări. Dumnezeu nu S-a lăsat batjocorit!