Pentru ca fericirea să fie reală şi pentru ca ea să dureze, trebuie să fie bazată pe o temelie tare. Poate că există o oarecare bucurie atunci când citeşti un roman, sau când practici un sport, sau când mergi la o petrecere, sau când faci alte lucruri de felul acestora, bucurie care ţine atât timp cât te ocupi cu activitatea respectivă. Totodată există o anumită plăcere în aventură, în a realiza ceea ce lumea numeşte succes în viaţă, dar fiecare bătaie a ceasului te aduce tot mai aproape de momentul când va trebui să laşi în spate toate acestea. Şi atunci, ce îţi va mai rămâne ca sprijin şi spre ce vei mai putea privi în viitor? Toate aceste lucruri au fost doar o evadare de o clipă din faţa realităţilor mult mai dure ale vieţii, iar după ele vine doar siguranţa morţii. Astfel de lucruri nu îţi pot da nicio satisfacţie reală şi care să rămână.

A căuta să îţi găseşti plăcerea în astfel de lucruri este ca şi cum ai vrea să repeţi experienţele lui Solomon. El a avut sănătate, bogăţii, faimă şi tot ceea ce îi putea oferi această lume şi a hotărât să descopere ce plăceri putea să găsească sub soare. Nu a cruţat niciun efort. A încercat tot ce putea lumea să ofere. Iar apoi a tras linie şi a calculat cât de multă fericire îi oferiseră de fapt toate acestea.

Pentru ca bucuria să fie reală şi să dureze, trebuie ca ea să fie întemeiată pe o temelie tare, care să nu poată fi clătinată de furtunile vieţii. Ne-am dori ca viaţa noastră să fie o călătorie pe ape liniştite, dar nu este aşa. Valurile sunt adesea puternice şi înaintarea este grea. De fapt, Dumnezeu a rânduit ca aşa să fie lucrurile, pentru ca omul să se întoarcă la El ca la singura sursă a bucuriei reale. Bucuria adevărată şi reală poate fi găsită doar în Dumnezeu, în El descoperit în Hristos. Nu o vei găsi în niciun alt loc. A încerca să o cauţi în alt fel este doar „goană după vânt“.