Skip to main content
«Ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu...» — Apocalipsa 3.8
-A +A

Bun-venit la GBV România

Acest site are ca scop vestirea evangheliei şi a adevărului creştin potrivit cu Biblia (Sfânta Scriptură).

Ne propunem:

  • să dăm un acces liber şi comod la citirea Cuvântului lui Dumnezeu
    (Biblia sau Sfânta Scriptură, care conţine Vechiul şi Noul Testament)
  • să ajutăm pe cititor să descopere calea mântuirii sufletului său
  • să prezentăm elementele esenţiale ale adevărului creştin potrivit Scripturii
  • să ajutăm pe cititor în înţelegerea Scripturii, care este Cuvântul lui Dumnezeu
  • să oferim resurse suficiente pentru ca cititorul să poată să crească în cunoaşterea adevărului creştin
  • să oferim posibilitatea de corespondenţă celor care doresc să ne împărtăşească întrebările lor

Duminică, 26 Iunie 2016

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El …
Isaia 53.5

Calea Domnului și Mântuitorului nostru pe acest pământ a fost o cale de suferință. Calvarul Său a început de la ieslea Betleemului și a continuat până la Golgota, unde a fost răstignit, între cer și pământ, pe o cruce. În trecerea Sa pe pământ, Domnul a simțit durerea umană, El, care a fost fără păcat, a trebuit să sufere din partea creației Sale. Lucrarea lui Hristos era necesară nu pentru a întoarce inima lui Dumnezeu spre păcătos, ci pentru a întoarce inima păcătosului spre Dumnezeu. Dar încă de la început, de când Domnul a venit în lume, lumea nu L-a cunoscut, deși El Însuși era Creatorul tuturor lucrurilor. Toate lucrările Sale dădeau mărturie despre atotputernicia Sa, dar oamenii au trecut mai departe cu nepăsare. „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.“ Dacă aceasta este starea cititorului, dorim să-i spunem că astăzi este ziua mântuirii. Să nu uităm că Mântuitorul a venit pe pământ să facă voia lui Dumnezeu, să îndepărteze păcatul jertfindu-Se pe Sine. Mântuitorul a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre pe cruce. Suferințele Sale, jertfa Sa au rezolvat odată pentru totdeauna problema apropierii omului de Dumnezeu.

Duminică, 26 Iunie 2016

Pe orice mlădiță în Mine … care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.
Ioan 15.2

Lipsa dependenței de Dumnezeu și mândria ne pot duce la faliment, iar sufletul nu este restabilit înainte ca lucrul care a oferit ocazia căderii să fie judecat în inimă. Există neglijență, mândrie și o mie de alte lucruri care necesită cuțitul ascuțit al Viticultorului. În plus, este necesar ca unele lucruri, care nu sunt încă descoperite conștiinței, să fie împiedicate de a acționa asupra inimii. Carnea are nevoie să fie ținută astfel sub control, în mod preventiv.

Mai există însă o lucrare de desăvârșire a făpturii noi, lucrare care necesită încercări. Hristos a trecut prin ele. Deși omul cel nou este în sine desăvârșit, există totuși progres. În noi, aceste multiple aspecte sunt amestecate, în Hristos însă n-a existat decât cel din urmă aspect. Nu că El n-ar fi fost întotdeauna perfect, însă „a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit“. Credința și dragostea Sa au fost puse la încercare prin împrejurări tot mai dificile, chiar până la moarte. Perfecțiunea Lui a fost nu să acționeze, ci să sufere; în suferință a existat o mai deplină predare a Lui Însuși. La fel au stat lucrurile și cu apostolul Pavel. Dumnezeu îngăduie vrăjmașului să așeze dificultăți în calea omului nou. Vine un necaz, energia omului nou este exersată, el însuși este întărit și, în cele din urmă, câștigă biruința.

Câteodată încercările exterioare sunt necesare ca să deosebim ce este de la omul vechi și ce este de la omul nou, lucruri care sunt adesea confundate în inimile noastre înșelătoare. Când rămâne în inimă vreun suspin care nu este adus înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui Dumnezeu al harului, când există vreo urmă de neîncredere în El, aceasta este carnea și lucrarea vrăjmașului. Când nu mergem înainte pe drumul pe care Dumnezeu ni l-a arătat, din pricina vreunei dificultăți, carnea acționează și Duhul este întristat. Trebuie să ne încredem în Domnul și să ne bucurăm de dragostea Lui! Putem fi doborâți câteodată (deși rar se întâmplă să nu fie din pricina unei lipse de credință) și totuși totul să meargă bine, dacă aducem toate lucrurile la Dumnezeu. Dacă este doar o încercare, cu siguranță vom fi mângâiați; dacă există faliment în noi, ne va fi descoperit. Oricum ar sta însă lucrurile, să mergem la El, iar pacea Sa ne va păzi inimile!

Flux de date